Scurtă istorie a USB-ului: ce a înlocuit și de ce e încă de neînlocuit

Precum toate elementele care țin de tehnologie, și USB-ul a evoluat în timp. În aproximativ 18 ani de existență pe piață, a traversat mai multe etape, a schimbat mai multe viteze și mai multe tipuri de cabluri.

Acum, USB-ul de tip C începe să devină un subiect foarte discutat în zona IT. Acesta este un nou conector standardizat, care va înlocui toate cablurile USB clasice şi nu numai. Acesta vine cu un design reversibil, dimensiuni scăzute şi multe avantaje faţă de predecesorii săi, iar un viitor în care acesta va fi singurul cablu necesar și va deveni, practic, norma, nu sună chiar a ficțiune. Totuși, să vedem de unde a plecat ideea de USB, cum a ajuns aici și încotro se îndreaptă.

Pe cine a înlocuit USB-ul

Dacă folosești computerul de, să zicem, 10 ani, e ușor să iei USB-ul de-a gata. Totuși, înainte de aplombul erei Pentium și Pentium II, orice doreai să conectezi la computer necesita o varietate mare de porturi. De exemplu, pentru mouse, ai fi avut nevoie de un port serial sau de un conector PS/2. Imprimantele sau scannerele aveau nevoie de porturi paralele, pe care le puteai folosi și pentru stocare internă, dacă un SCSI era prea mult pentru gusturile tale. De asemenea, și pentru gaming aveai nevoie de porturi speciale.

Porturi PS/2

Marea problemă a tuturor acestor porturi e că ocupau mult spațiu și făceau probleme. În a doua parte a anilor ’90, computerele începuseră să vină cu câteva porturi USB 1.1, capabile să ofere o viteză de până la 12Mbps, sau 1,5 pentru periferice precum tastatura sau mouse-ul. Producătorii de accesorii nu au făcut trecerea la noul standard rapid, dar tastaturile, mouse-urile, imprimantele și altele din aceeași gamă au început să includă porturi USB și conectori ca opțiuni, apoi le-au inclus în interfața primară.

Porturi paralele

USB 2.0 a câștigat popularitate prin anii 2000 și a început să înlocuiască și mai multe lucruri. A fost unul dintre „vinovații” pentru moartea dischetei, dar și a CD-urilor și DVD-urilor. La urma urmei, de ce le-ai mai folosi, când ai varianta drive-urilor USB mai mici, mai rapide și mai versatile? USB 2.0 a mai făcut fezabilă conectarea la periferice externe, precum adaptorii WiFi, drive-urile optice, porturile Ethernet, care înainte trebuiau înstalate în PC. Vitezele de transfer de până la 480Mbps au făcut toate aceste lucruri posibile, iar porturile USB au surclasat rapid orice competitor.

Apoi, a apărut USB 3.0, cu viteze de transfer de până la 5Gbps, fiind o revelație a domeniului IT. Face cam ce putea face și USB 2.0, dar la o viteză mult mai mare și cu o capacitate uimitoare. E relativ confortabil să rulezi un sistem de operare direct dintr-un astfel de dispozitiv, care devine util mai ales dacă încerci să repari un gadget sau să recuperezi date din el. Porturile USB sunt acum cam singurele porturi disponibile pe laptopuri, mai ales de când WiFi a redus necesitatea porturilor Ethernet. Ubicuitatea interfeței garantează susținerea majorității marilor producători de cipuri, de la Intel și Qualcomm la AMD. Chipseturile Intel suportă aproximativ 14 porturi USB, în condițiile în care, la începuturi, erau disponibile vreo două.

Pe scurt, USB-urile au problemele lor, dar în timp și-au câștigat sprijinul giganților tech, iar clasicul USB de tip A a rămas în aceeași formă și la aceleași dimensiuni aproape 20 de ani. Ținând cont de multitudinea interfețelor pe care le-a înlocuit, această realizare nu e de neglijat, scriu cei de la Ars Technica.